Site logo
6 septembrie 2021

În perioada 6-13 septembrie a.c., la nivel național, Poliţia Transporturi va desfășura Rail Action Week, care are loc sub egida Railpol, alături de alte 12 state europene. Printre altele, mecanicii de locomotivă vor fi testați dacă au băut alcool.

Rail Action Week trenuri de Sfânta Maria razii în gări și trenuri controale în gări

Oamenii legii vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată, zonele adiacente și pe trenurile de călători, care circulă pe magistralele de cale ferată și liniile adiacentee arată în comunicatul polițiștilor, dat publicității luni dimineață.

Prevenirea accidentelor rutiere produse la trecerea la nivel cu calea ferată, prin atenționarea pietonilor, cicliștilor și conducătorilor de vehicule cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație în aceste zone, prevenirea traversării căii ferate prin locuri/zone interzise și prevenirea accidentelor generate de urcarea sau coborârea din trenurile aflate în mișcare sunt obiectivele principale ale acțiunilor planificate.

De asemenea, polițiști vor desfășura activități pentru împiedicarea și sancționarea acțiunilor ilegale sau periculoase, care amenință buna desfășurare a traficului pe calea ferată sau în zona de siguranță feroviară, pentru verificarea indicatoarelor sau a semnalelor feroviare și vizibilității acestora, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, precum și pentru verificarea funcționării corecte a barierelor și semnalelor luminoase în dreptul trecerilor la nivel cu cale ferată.

Rail Action Week. Alcoolemia, la control

Polițiștii de la transporturi vor verifica infrastructura critică (poduri, tuneluri, viaducte etc.) împreună cu personalul CFR și vor face verificări privind consumul de alcool sau substanțe interzise de către mecanicii de locomotivă sau alte persoane cu rol în siguranța feroviară.

Verificarea sau supravegherea trenurilor care transportă mărfuri periculoase, de tipul C.B.R.N. (chimice, biologice, radiologice și nucleare) se va face împreună cu unitățile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share